Azi este ziua psihologului

Azi este ziua mea! Nu a mea ca persoana fizică cu CNP ci a mea ca psiholog. De când sunt în profesia asta am trăit multe. Am iubit-o cu tot sufletul meu, uneori mai mult ca pe mine sau decât pe cei din jurul meu. Dar am și urât-o jurând că mă apuc de altceva. Dar nu am putut niciodată pentru că se pare că undeva eu și ea(profesia asta de psiho) am fost făcute să fim împreună.
Este o meserie frumoasă, dar foarte grea. Nu poți fi psiholog doar cu diplomă. Ai nevoie de multă dăruire, inteligentă, har. Ai nevoie de multă muncă, învățare continuă. Îți cere multă răbdare, sacrificiu, multă încredere în tine ca om, responsabilitate, perseverență pănă în pânzele albe, încredere în oameni, căutare de soluții chiar și când crezi că nu mai este nimic de făcut. Multe nopți, multe momente în care să te găndești la cei cu care lucrezi, cum să îi ajuți mai bine, cum să îi vindeci. Multe momente petrecute cu ei înafara orelor de terapie. Multe emoții pe care tu nu le poți arăta, pentru ca tu ești psihologul. Multă înțelegere, iubire, nonjudecată, calm și deschidere. Nimic nu este mai adevărat în profesia mea ca zicala: “Viața bate filmul”. Pentru că atâtea povești de viața aude un psiholog, încât ar putea scrie scenarii mai bune dacât cei de la Hollywood. Și în toate astea el trebuie să rămână cu mintea clară și inima netulburată.
Această profesie pe mine m-a învățat multe și îi mulțumesc din suflet. Eu și ea suntem una. La mulți ani mie!!!!

PS – dacă nu intram acum în ședința de terapie, cred că mai scriam mult despre psihologie